Între 31 august și 1 septembrie în Comuna Mărgău, la Conacul Transilvan, respectiv la restaurantul HMD Catering, GAL Napoca Porolissum a organizat sesiuni de instruire pe tema „Sate ecologice” și „Slow Turism”.
Ne bucurăm de un potențial turistic extraordinar în teritoriul nostru și pe această cale i-am invitat pe toți cei care au un rol deja în prestarea activității turistice, dar și pe cei care au în plan să își dezvolte o astfel de activitate în viitor, să ne vedem la o discuție mai amplă. Sesiunile de instruire s-au concentrat pe tematicile centrale proiectului Enportbeta și anume slow turism și sate ecologice.
De asemenea, prin această activitate ne-am dorit să aducem împreună agenții implicați în dezvoltarea turismului de pe raza comunei Mărgău, dar și din restul teritoriului GAL Napoca Porolissum.
În cadrul evenimentului am avut o degustare de produse locale, tradiționale, bazate pe ingrediente de pe raza comunei Mărgău. Cursul s-a adresat întregii comunități, iar fiecare localnic a fost invitat să ne prezinte un produs din gospodăria proprie, produs obținut doar cu ingrediente de pe raza comunei Mărgău.
Participarea a fost gratuită, iar formator a fost Cristina Mihuț.
Felicitări tuturor!